Un IRONMAN cu echipament Decathlon

Ok, Ok … nu chiar tot echipamentul a fost de la Decathlon, dar 90% de acolo il am. Neoprenul de inot si “manecile” de compresie pentru picioare au venit din alta parte (neoprenul de pe Wiggle si “manecile de la Adi Fako) si in ultimul moment am imprumutat o sa de bicla Adamo de la Ioana … ceva mai confortabila decat saua standard de pe bicla (pentru ture mai mari de 100km).

Uite asa se duce naibii mitul echipamentului foarte scump de care ai nevoie pentru a termina cu bine o cursa de genul asta. Clar, daca vrei performanta e o alta mancare de peste, dar intr-o cursa a ta cu tine in care iti impingi propriile limite – Decathlon gear rulz.

Despre bicicleta B’Twin Triban 3 am mai povestit intr-un review facut acu’ ceva vreme. In cursa s-a comportat impecabil, nu am avut nici o problema cu ea, in conditiile in care am intalnit multi competitori cu una sau doua pene la activ, lanturi sau frane rupte (da am dat de destui oameni suparati pe traseu).

Casca a fost extrem de usoara, aproape sa uit ca o am pe cap. Atat in timpul antrenamentului cat si in concursuri / “concurs” nu m-a jenat deloc si si-a facut treaba preluand cateva pietricele aruncate de camioanele zglobii din jurul Bucurestiului.

Am avut ceva emotii cu Incaltamintea de sosea, asta pentru ca nu o testasem pe distante mai mari de 120km inainte de Barcelona. Ma gandeam ca poate imi vor amorti talpile sau mai stiu eu ce. Nici o problema, de la un capat la altul. M-am simtit foarte confortabil in ei si prinderile in pedalele semiautomate nu au iesit nici macar o data. Atat incaltarile cat si pedalele sunt entry level, printre cele mai ieftine produse din gama lor dar mi-au fost foarte ok.

Ciclocoputerul Count 14+ mi-a fost de mare folos. Pe langa puzderia de setari si moduri pe care le poti selecta, mi-a aratat exact ce ma interesa pe mine: viteza de deplasare, viteza media, km facuti, rpm curent si media rpm + mai are o functie faina in care incepe sa piuie daca iesi din zona de rpm in care “vrei sa stai”. La unul din antrenamente m-a apucat noaptea si din fericire are si backlight asa ca m-o tinut la curent cu distanta parcursa … imi dadea curaj ;)

La alergare mi-am tras in picioare o pereche de Kalenji Eliorun B in care m-am simtit foarte bine tot anul. La cursa din Barcelona au fost foarte confortabili si, daca nu mi-ar fi intrat la un moment dat niste nisip in ei, as fi terminat cursa fara nici o besica sau batatura…ceea ce e o mare treaba zic eu.

Daca ar fi sa trag o concluzie dupa toata experienta asta, legata de echipament, ar fi ca aproape orice echipament entry level sau pe aproape de la Decathlon ti-e suficient pentru a duce treaba la bun sfarsit. Daca scuza ta e ca nu iti permiti acel echipament scump si de aia nu “te bagi la un Ironman sau Half-Ironman” well … bullshit!

10630574_829218233775679_1149062337443169175_o

 

 

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *